Astăzi, în Brazilia, tragerea la sorți pentru CM a adus câteva dispute extrem de interesante încă din grupele celei mai importante competiții sportive din 2014.
Astfel, pentru prima dată în istorie finalistele de la ultimul turneu final (Spania și Olanda) se vor afla în grupe la următoarea competiție mondială. De asemenea, un lucru inedit este reprezentat de faptul că într-o grupă se vor lupta pentru calificarea în optimi trei foste campioane mondiale (Uruguazy, Anglia și Italia). În fine, o altă ciocnire pe care toți iubitorii fotbalului o așteaptă cu sufletul la gură este reprezentată de partida dintre Portugalia lui Ronaldo și pleiada de stele ale Germaniei, considerată de mulți cea mai valoroasă și echilibrată națională din lume.
Mai jos vă prezentăm câteva dintre primele opinii ale actorilor principali de peste șase luni. Imediat după ce tragerea la sorți s-a încheiat, mai mulți fotbaliști și-au exprimat pe conturile de twitter primele impresii în legătură cu Mondialul brazilian. Cea mai interesantă părere îi aparține, însă, unui fotbalist care va privi turneul de la TV. Bale, alături de Ibrahimovic, se numără printre marii absenți și toți așteptau cu interes să vadă cum comentează starul lui Real grupa colegului CR7.
Iată mai jos cum au reacționat câțiva dintre fotbaliștii importanți, după ce au aflat componența grupelor de la CM.
Vincent Kompany: „Anglia….Awww”
Nigel de Jong: „Interesantă grupă, aștept cu nerăbdare primul nostru meci”
Asmir Begovic: „Bâzâi (sens figurat, în sensul că intrat în fibrilații) după tragerea la sorți. Meciul de deschidere îl jucăm pe Maracana. Abia aștept acel meci. Pe ei!”
Gareth Bale: „Grupă grea pentru Anglia, dar sunt câteva meciuri pe care le aștept cu nerăbdare…Portugalia – Germania și Spania – Olanda, mai ales”
Steven Defour: „Belgia, Algeria, Coreea de Sud și Rusia. Bună tragere la sorți”
Nathaniel Chalobah: „Grupă grea pentru Anglia, dar dacă vrei să faci performanță la Cupa Mondială, trebuie să joci împotriva echipelor de top”
Jack Wilshere: „Grupă grea, dar ce contează! Dacă vrei să câștigi, trebuie oricum să dai piept cu formațiile mari”
Romelu Lukaku: „Hahahaa…off, Olanda…Pff”
AICI AI COMPONENȚA GRUPELOR CM 2014 ȘI TELEVIZĂ‚RILE
Altfel, tragerea la sorți a grupelor a fost condusă de Jerome Valcker, secretar general al FIFA. Acesta a fost asistat de opt foști fotbaliști, reprezentând țările care au câștigat Cupa Mondială: Cafu (Brazilia), Fernando Hierro (Spania), Zinedine Zidane (Franța), Fabio Cannavaro (Italia), Lothar Matthaus (Germania), Alcides Ghiggia (Uruguay), Geoffrey Hurst (Anglia) și Mario Kempes (Argentina).
Ceremonia a început cu un omagiu pentru fostul președinte sud-african Nelson Mandela, care a murit joi, la vârsta de 95 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER